Text integral pe Blog de europarlamentar
(...) Cel puţin din unghiul bunului simţ şi al logicii elementare, e, astfel, foarte greu de înţeles cum poate cineva vedea în tragedia reînoită de la Katyn, premizele unei reconcilieri polono-ruse imediate. Cu toate astea, vocile care au susţinut această linie sînt cu totul remarcabile. Editorialişti americani (New York Times, Washington Post), politicieni occidentali din Anglia, Germania şi Franţa dar şi Preşedintele Comisiei Europene, J.M. Barroso au trecut direct de la declaraţiile de simpatie la un soi de decret care decide că acesta e momentul inevitabil pentru relansarea relaţiilor ruso-poloneze. Recomandarea e aproape o necuvinţă. În primul rînd, pentru că sugerează de la un nivel foarte înalt reconciliere înainte de clarificare. Cîteva explicaţii.
Călătoria Preşedintelui Kaczynski spre Katyn, în compania unui anturaj numeros şi ilustru, a fost, în mare parte, provocată şi de maşinaţiile politice ale lui Vladimir Putin. Premierul rus a calculat că poate folosi evenimentul pentru a marca interesele externe ruseşti. Iar interesul prim al politicii externe ruse în relaţia bilaterală cu Polonia e orice şi oricine în afară de Kaczynski. Poziţia fermă a fostului Preşedinte a fost tot timpul o problemă pentru ideologia oficială rusă şi, mai ales, pentru inflexiunile ei pro-sovietice.
Putin a decis, în aceste condiţii, să joace cartea Tusk şi l-a invitat pe Premierul Poloniei la ceremoniile organizate la Katyn pe 7 arpilie. Gestul a mascat opţiunea pro-Tusk şi a trimis în Polonia mesajul după care Kaczynski e un preşedinte consumat. Dealtfel, Kaczynski nu a fost invitat la ceremonii. Acest afront diplomatic şi moral grosolan a provocat contrareacţia Preşedintelui care a pornit într-o vizită personală spre Katyn. În orice caz, culisele politice ale afacerii Katyn ediţia 2010 arată limpede că Rusia nu e deloc gata de reconciliere. În plus, discursul rostit de Putin la Katyn, pe 7 aprilie, e o mostră de ipocrizie.
În mai multe rînduri, Premierul rus pune Katyn în balanţă cu presupuse crime poloneze şi sugerează că tot ce era de spus s-a spus. Realitatea e un pic diferită. Putin amestecă decesul a numeroşi prizonieri sovietici răpuşi de tifos în detenţie poloneză, după atacul sovietic asupra Poloniei în 1920, cu asasinatul în masă de la Katyn 1940.
În ce priveşte dialogul şi adevărul documentar pe tema Katyn, lucrurile stau simplu: din 180 de documente aflate în arhivele rusşeşti, 116 sînt, în continuare, protejate de legea secretului de stat. Prin urmare, reconcilierea propusă de Putin e o fraudă. Ea sugerează încheierea diferendului şi clasarea dosarului Katyn, înainte de elucidarea lui. Putin sugerează că regimul rus succesor al URSS nu trebuie să justifice nimic şi că reparaţiile faţă de Polonia nu au sens. În rezumat: Rusia are imunitate iar Polonia trebuie să se fie recunoscătoare.
Reluat de politicieni occidentali, refrenul lui Putin devine a doua mare mascaradă mediatică pe tema Katyn. Prima a avut loc imediat după 1940 şi a continuat pînă în 1990. În tot acest interval, Katyn a fost o temă tabu în mediile academic-mediatice ocidentale şi a fost ignorat cu bună ştiinţă de guvernele vest-europene. Ideea că reconcilierea trebuie declanşată, în baza unei dispoziţii birocratice, plasată la capătul unei tragedii umane e lipsită de demnitate. Am discutat cu jurnalişti şi parlamentari polonezi iritaţi în mod vizibil de acest soi de paternalism viclean.
Polonezii nu sînt împotriva reconcilierii dar nu pot face din reconciliere o dispensă pentru crime trecute şi un avantaj politic rusesc. Istoria Katynului trebuie mai întîi lămurită şi asumată.