Daca nu era dezastrul de lânga Smolensk, cu siguranta as fi citit astazi comentarii aratând ca degeaba a zburat Lech Kaczyński sa aduca cinstire celor cazuti la Katyn. Ce, nu erau suficiente ceremoniile dinainte? – as fi auzit întrebari. Si pe lânga asta – ar fi dovedit expertii – ajunge cu aceasta blestemata martirologie poloneza. Sa lasam mortii sa-si îngroape mortii lor, iar cei vii sa priveasca spre viitor.
Daca nu era accidentul aviatic, Lech Kaczyński ar fi luat startul în campanie. Cu siguranta ar fi obtinut sprijin care i-ar fi permis sa intre în cel de-al doilea tur, fara nicio sansa de victorie. Mi-este greu sa cred ca ar fi putut sa fie altfel. Alti experti ar fi stabilit ca are prea mult electorat negativ, ca face într-una gafe, ca nu poate sa treaca dincolo de zidul indiferentei. Asa ar fi crezut si el.
Atunci de unde toate aceste multimi? De unde acest plânset general? De unde disperarea de pe atâtea fete? Cum de s–a întamplat ca moartea acestui om politic sa pricinuiasca deodata explozia unei atât de mari compasiuni nationale? Aceste milioane care plâng si se întristeaza? De unde atâtia oameni cufundati în rugaciune însotindu-l pe presedinte pe ultimul drum de la aeroport la Palatul Prezidential? De unde au aparut acestia?
Desigur i-a miscat indicibila tragedie a mortii însesi. Caracterul ei total imprevizibil. Acea groaza pe care o trezeste întotdeauna ceea ce este neasteptat. Nu mai putin esential este poate simbolismul prezent în aceasta drama. Presedintele, sotia lui, cei mai apropiati colaboratori au murit, dorind sa aduca cinstire celor cazuti la Katyn. Acest simbolism conduce câteodata la comparatii pripite, vorbindu-se de o jertfire constienta. Ce vreti, este dreptul durerii si al disperarii. Poate ca un alt motiv al acestei emotii nationale este si sentimentul de a fi devenit orfani. Oamenii se tem ca statul si natiunea au ramas fara cap. Nu e de mirare ca într-o asemenea clipa vor sa fie împreuna.
Dar poate ca este inca un motiv pentru explozia de jale si tristete la care asistam: o constiinta insuficient de curata. Este oare posibil, ca acest om, a carui moarte este pomenita cu atâta daruire si durere, sa fie acelasi cu acel conducator aproape grotesc? Exista o violenta disproportie între acordul aproape general de astazi (în ciuda unor proteste ivite) pentru ca Lech Kaczyński sa se odihneasca la Wawel printre cei mai renumiti polonezi si acel înca recent dispret si lipsa de consideratie pentru persoana lui; între acordul fata de ridiculizarea presedintelui si apoteoza lui prezenta. Da, cred ca ceea ce aduce atatia oameni în strada este profundul sentiment al nedreptatii facute lui Kaczyński.
Trebuie sa vorbim despre asta. Trebuie sa ne amintim de asta. Desigur, Polonia are nevoie de unitate. Dar nu ar fi bine ca presedintia lui Lech Kaczyński sa se înnece în kitsch-ul împacarii reciproce. Este necesara o dezbatere corecta asupra a ceea ce merita recunoastere si a ceea ce pe nedrept a suferit batjocura, ca si asupra slabiciunilor reale. Chiar daca asta va duce la redeschiderea unor rani.
Paweł Lisicki, Rzeczpospolita
Pe tacute totusi sper (poate în mod naiv) ca vor reusi sa nu uite lectia pe care am tras-o din ceea ce s-a întamplat si sa se poarte fata de oameni astfel încat dupa aceea (daca vor pleca pe neasteptate) sa nu trebuiasca sa-si regrete vorbele si faptele pentru care nu vor mai putea sa ceara iertare celor carora le-au gresit si vor putea doar sa-i ceara iertare lui Dumnezeu. Nici mai mult nici mai putin.
Piotr Gabryel, Rzeczpospolita
(Traducere Anca Cernea)