Europenii adevăraţi trebuiau sa fie la Katyn

Liderii europeni trebuiau să fie la Katyn încă de la 10 aprilie. Arătau astfel că le pasă şi evitau totodată norul vulcanic. Nu trebuia să ajungă acolo numai un avion din Polonia, ci mult mai multe, din toată Europa. În fond, toţi politicienii europeni îşi pot exercita acum nestingheriţi funcţiile, cel puţin în parte, datorită sacrificiilor martirilor totalitarismelor secolului XX.

►►Florina B.

Dacă împrejurările nu ar fi fost tragice, imaginile de la înmormântarea Preşedintelui Kaczynski ar fi putut fi utilizate pentru un clip publicitar legat de frumuseţile culturale ale Europei. Se putea alege orice - arhitectura Cracoviei, străzile oraşului, muzica, universitatea, bisericile, florile sau doar ordinea şi decenţa locuitorilor. Oraşul nu era pregătit pentru un eveniment de anvergură. E mereu aşa cum l-am văzut, frumos, demn, sobru, primitor şi generos cu oaspeţii.

Acesta ar fi cel mai minor argument pentru a spune că cea mai absurdă şi josnică acuzaţie adusă lui Kaczynski a fost aceea de a nu fi fost suficient de european, de a fi greşit la acest capitol.

Cine vorbeşte despre Kaczynski...
Duminică, la ora 13.20 , postul de televiziune RTL-TVI, cu mare audienţă în capitala Europei, difuzează emisiunea L’Invité. La ultima ediţie, care avea loc chiar în momentul când începeau funeraliile lui Kaczynski, animatorul ei, un gras agresiv, l-a avut ca interlocutor pe Louis Michel, fost Comisar UE pentru dezvoltare şi ajutor umanitar şi actual parlamentar belgian. După ce au vorbit despre actualitatea locală, ziaristul i-a propus lui Michel să dea o notă generală, pe o scală de la 0 la 10, lui Lech Kaczynski. Politicianul nu s-a pretat la un joc atât de mitocănesc, însă nu a găsit nimic bun de spus despre fostul preşedinte al Poloniei, nici măcar un cuvânt amabil. Evident, nu a omis să îl taxeze, cu un aer doct-indulgent, pentru conservatorismul său şi lipsa de înţelegere a problemelor europene.

O foarte superficială privire asupra biografiei celor doi oameni politici indică cu certitudine faptul că belgianul este un funcţionar care nu a făcut niciodată vreun sacrificiu pentru convingerile sale, în afară, probabil, de clasicele depăşiri ale orelor de program. A fost „negociat” comisar din partea Belgiei, căpătând legitimitatea de rigoare. Profesor de limbi la o şcoală rurală şi democrat convins altminteri,Michel va rămâne în memoria politică pentru că a întârziat ajutoarele pentru Liban „ca un pompier care ajunge la faţa locului după ce incendiul s-a stins” şi pentru că l-a numit pe Joseph Kabila „speranţa Congo-ului”.

Lech Kaczynski a intrat în mişcarea anticomunistă din anii ’70, a obţinut un doctorat în drept (pe o temă legată de legislaţia muncii) şi a făcut carieră universitară. A publicat în presa samizdat şi a fost membru în comitetul grevei de la Gdansk în 1980, motiv pentru care a fost închis în lagărul Strzebielinek (1981-1982). A devenit colaborator direct al lui Lech Walensa, a organizat ajutorarea deţinuţilor politici şi a participat la pregătirea poziţiei Solidarităţii la discuţiile de la Masa Rotundă. Ca deputat, ministru al justiţiei şi primar al Varşoviei a fost popular pentru că a luptat eficient împotriva mafiei şi corupţiei. Ca preşedinte a fost prietenul ţărilor care deranjează: Georgia, Israelul ("There was no political forum where Kaczynski would not go out of his way to speak up for Israel and aid its cause. This was above and beyond what could even be expected from a well-disposed head of state", arata editorialul din Jerusalem Post), România şi Ucraina, spre disperarea ruşilor, a eurocraţilor şi a liberalilor americani. A fost un catolic sincer, un intelectual şi un bărbat adevărat, un politician integru şi un om cumsecade. El şi soţia sa erau un cuplu perfect. Avea o mare afecţiune pentru familie, mai ales pentru mama sa, şi iubea animalele (avea un maidanez, un terier scoţian şi un motan luat de la un adăpost).

Cele de mai sus nu au reuşit să impresioneze scala de apreciere a grasului de la RTL-TVI sau să se învrednicească de respectul lui L. Michel. „Strânsura ciocoiului pare cu atât mai mare cu cât mai mică pare averea celor de aproape..., ciocoiul minimalizează totul: ce nu-i aparţine, ce nu ajunge, ce nu-l priveşte..., ciocoiul... de îngraşă din dispreţ” (Tudor Octavian, 1995).

Laşitate şi ticăloşie, nu doar prostie şi parvenitism
Pădurea Katyn nu au intrat încă în istorie. Va atârna de prezentul european atâta vreme cât trecutul nu va fi limpezit. De aceea, tot ce s-a întâmplat în ultimele zece zile nu prevesteşte nimic bun pentru Europa. Dacă se discută mai mult de marşul mic şi interzis al homosexualilor din Varşovia decât de crimele de la Katyn, dacă Polonia nu a înţeles bine ce trebuie să gândească şi Kaczynski a stat în drumul UE, şi dacă parveniţii şi scandalagii sunt luaţi în serios când se pronunţă în legătură cu cine merită să fie înmormântat la Catedrala Wawel, înseamnă că Europa e pe drum spre dictatură.

Detractorii lui Kaczynski nu au un mod european de gândire. Spiritul european apreciază critica, ironia subtilă, limba ascuţită, dar respinge imitaţia. El este acum deturnat şi înlocuit de clişee tâmpite, gândire încâlcită şi răţoială agresivă. Acum nu mai este european. E un joc de cuvinte foarte înşelător la care s-au pretat şi politicienii care au venit cu scuze de toată jena pentru absenţa de la funeralii, invocate chiar de conducerile unor ţări aflate în apropiere geografică de Polonia, ca Austria, Germania, Finlanda şi Suedia.

Liderii europeni trebuiau să fie la Katyn încă de la 10 aprilie. Arătau astfel că le pasă şi evitau totodată norul vulcanic. Nu trebuia să ajungă acolo numai un avion din Polonia, ci mult mai multe, din toată Europa. În fond, toţi politicienii europeni îşi pot exercita acum nestingheriţi funcţiile, cel puţin în parte, datorită sacrificiilor martirilor totalitarismelor secolului XX.

UE a fost confiscată de ticăloşi şi arivişti ca revoluţia română din 1989. Ei vor să ne facă să credem că libertatea şi adevărul sunt noţiuni relative şi frivole, a căror interpretare depinde de ei. Paralelismul e surprinzător, dar nu fals. Să nu ne înşele aparenţele. Este Cathy Ashton un european mai valoros ca Becali?

Joseph Bové, actualul europarlamentar francez, care în 1999 a distrus un McDonald's la Millau (Aveyron, Franţa), nu a fost criticat niciodată că nu înţelege Europa.

Nu contează că sunt spilcuiţi cei de la Bruxelles. Cinismul şi dorinţa de a parveni sunt identice cu ale ţoapelor stridente şi brutelor (neo)securiste de la Bucureşti. Produc aceleaşi atitudini şi determină acte echivalente, cu aceleaşi implicaţii morale. La Bruxelles, Berlin şi Paris a intrat în reflex pupatul mâinii lui Don Corleone, astfel încât nici nu se mai analizează gestul şi nici nu se mai evită oficierea lui în public, ba chiar este considerat „pragmatism politic”. Reconcilierea a ajuns să însemne îngroparea trecutului şi echivalarea ucigaşilor cu victimele. Adevărul se supune la vot. Argumentul raţional e o practică a trecutului. Vulgaritatea ne e prezentată drept dezbatere.

Iată de ce a deranjat Lech Kaczyinski şi de ce aceia care îl vor urma, din fericire mulţi, vor continua să fie o prezenţă incomodă, pentru că vor aminti că „minciunile pot într-adevăr să fie puternice, dar (...) oamenii şi naţiunile pot chiar şi în cele mai grele vremuri să aleagă libertatea şi adevărul.”