|
Basescu, 4 iulie 2007, inainte de promulgare
Voi solicita Guvernului, in baza Constitutiei, a articolului138 alineatul 5, sa precizeze cu extrema claritate sursele de finantare, dar si viabilitatea acestei legi. Adica, daca ea poate fi aplicata pe termen lung sau catre sfarsitul anului 2008 vom fi in pericol de colaps al Fondului National de Pensii. Nu merg mai departe, catre 2009, unde lucrurile par mult mai dificile, dar legea are prevederi exprese pentru 2008 si 2009. (...)
Toate aceste angajamente mi se par nerealiste, iar ca sef al statului, prin promulgarea legii, nu vreau sa fiu partas la inselarea opiniei publice. (...)
Nu as vrea sa ma asez alaturi de politicienii care au adoptat o lege in Parlament si, pe urma, sa constatam ca ea nu poate fi aplicata.
Basescu, 18 iulie 2007, la promulgare
“Din pacate, Guvernul a avut lasitatea sa nu vrea sa ne informeze care sunt efectele. Le stim, pasul urmator este sa facem ce trebuie facut pentru a face reformele structurale care sa compenseze resursa care va trebui dusa in bugetul asigurarilor sociale de stat”.
Seful statului a precizat ca, potrivit analizei Administratiei Prezidentiale, pentru anul 2007, bugetul asigurarilor sociale de stat va inregistra un excedent de 465 de milioane de euro.
Dupa aplicarea etapei de marire a pensiilor de la 1 ianuarie 2008, a explicat Presedintele, bugetul asigurarilor sociale de stat va inregistra un deficit de 2,1 miliarde de euro care partial va fi compensat de excedentul pe anul in curs, ramanand, la final, un deficit de 1,6 miliarde de euro.
In anul 2009, o data cu intrarea in vigoare a celei de a doua etape a maririi pensiilor, deficitul bugetului asigurarilor sociale de stat va fi de 4,5 miliarde de euro, in 2010, deficitul va creste la 4,9 miliarde de euro, in 2011 la 5,6 miliarde de euro, in 2012 la 6,5 miliarde de euro, iar in 2013 la 7,1 miliarde de euro, a precizat seful statului.
„Deficitul cumulat in perioada 2008 – 2013 este de 30 de miliarde de euro, echivalentul sumei pe care Romania o va primi de la Uniunea Europeana pentru dezvoltare”
|
Tariceanu, 20 iunie 2007, inainte de a ceda santajului PSD cu motiunea de cenzura
"Ca prim-ministru doresc să subliniez că înţeleg perfect problemele pensionarilor, (...) dar, în acelaşi timp, trebuie să spun că ceea ce Parlamentul a fost pe punctul de a hotărî ieri nu putea fi pus în practică decât cu riscul aruncării întregii economii în aer şi a întregii evoluţii pozitive a economiei."
"Nicaieri in lume nu se pot majora pensiile cu aproape 70% intr-un an, respectiv 17%, ceea ce s-a facut (in 2007 - n.r.), si 50%, cit ar fi dorit Parlamentul. Dar trebuie sa ne gindim si ce se intimpla la anul, daca economia permite sa pastram aceleasi pensii."
Vosganian, 18 iulie 2007
Guvernul României afirmă cu toată responsabilitatea: Bugetul de stat are suficiente resurse financiare pentru mărirea pensiilor. În nici un caz, nu se pune de acum înainte problema nerespectării acestei majorări, pentru 6 milioane de români, indiferent de Guvernul care va conduce România. (...)
De altfel, trebuie să vă informez că în perioada 2005-2007 pensiile cresc cu 60% şi, împreună cu cealaltă creştere, de anul viitor, toate acestea vor duce la o creştere de circa 120%, ceea ce înseamnă că acesta este primul Guvern din istoria României care a reuşit să dubleze pensiile în termeni reali.
Cu respect, vă informez şi vă lansez cu această ocazie dumeavoastră sau consilierilor dumneavostră invitaţia să veniţi la Ministerul Finanţelor şi să vedeţi toate cifrele până în anul 2013, elaborate de Comisia Naţională de Prognoză. Începând cu anul 2010 din nou vom avea un buget de asigurări sociale excedentar, iar în anul 2009 creşterea economică şi performanţele care vor continua tendinţele actuale vor asigura creşterea pensiilor, în anul 2008 nimic din programele pe care le-am stabilit nu va fi influenţat negativ.
Traian Băsescu a făcut toate eforturile să împiedice Guvernul României să mărească pensiile pentru 6 milioane de români. A pus din calcul politic interesul său personal mai presus de interesele românilor. Şi-a dorit ca prin presiune politică să blocheze o lege care era în beneficiul tuturor românilor.
Aşa zisă simulare a aşa-zişilor experţi de la Cotroceni este cum am arătat în esenţă mincinoasă. Ea a fost născocită doar pentru a servi scopurilor meschine ale preşedintelui României.
|