De prea multă vreme nu dă bine să vorbeşti în favoarea Israelului. După recentul incident de la bordul unui vas din Mediterana plin cu activişti anti-israelieni, e greu să gândeşti să promovezi o cauză mai puţin populară.
| ,, |
În mod unic în Occident, Israelul este singura democraţie a cărei însăşi existenţă a fost pusă în discuţie încă de la început. Din prima clipă a fost atacată de vecinii săi cu arme convenţionale de război. Apoi a trebuit să se confrunte cu terorismul, care a culminat cu val după val de atacuri sinucigaşe. Acum, la porunca islamiştilor radicali şi ai simpatizanţilor lor, se confruntă cu o campanie de delegitimizare prin mijlocirea legislaţiei internaţionale şi diplomaţiei.
|
Într-o lume ideală, asaltul făcut de comandourile israeliene asupra vasului Mavi Marmara nu s-ar fi sfârşit cu nouă morţi şi douăzeci de răniţi. Într-o lume ideală, soldaţii ar fi fost primiţi paşnic pe vas. Într-o lume ideală, nici un stat, cu atât mai puţin un aliat recent al Israelului ca Turcia, ar fi sponsorizat şi organizat o flotilă a cărui singur scop a fost să creeze o situaţie imposbilă pentru Israel: să îl facă să aleagă între a reununţa la politica sa de securitate şi la blocada navală, sau a ridica asupra-şi mânia lumii.
În purtarea noastră faţă de Israel, trebuie să spuberăm pâcla roşie a furiei care înorează adesea judecata. O abordare rezonabilă şi echilibrată ar trebui să cuprindă următoarele realităţi : în primul rând, statul Israel a fost creat în urma unei decizii a ONU, aşadar legitimitatea sa nu trebuie pusă în discuţie. Israelul are instituţii democratice adânc înrădăcinate. Este o societate dinamică şi deschisă care a atins în mod repetat excelenţa în cultură, ştiinţă şi tehnologie.
În al doilea rand, datorită rădăcinilor, istoriei şi valorilor sale, Israelul este pe deplin o ţară occidentală. Într-adevăr, este o ţară occidentală normală, care însă se confruntată cu împrejurări anormale.
În mod unic în Occident, este singura democraţie a cărei însăşi existenţă a fost pusă în discuţie încă de la început. Din prima clipă a fost atacată de vecinii săi cu arme convenţionale de război. Apoi a trebuit să se confrunte cu terorismul, care a culminat cu val după val de atacuri sinucigaşe. Acum, la porunca islamiştilor radicali şi ai simpatizanţilor lor, se confruntă cu o campanie de delegitimizare prin mijlocirea legislaţiei internaţionale şi diplomaţiei.
|
Ceea ce ne uneşte este refuzul concesiilor în ce priveşte dreptul Israelului de a exista şi de a se apăra. Nu este numai o gravă greşeală morală, ci şi o gravă eroare strategică ca ţările vestice să se aşeze de partea celor care pun în discuţie legitimitatea Israelului, să se joace pe la organisemele internaţionale cu chestiunile vitale ale securităţii Israelului, să fie împăciuitori cu cei care se opun valorilor Occidentului în loc să se ridice în mod viguros în apărarea acestora.
|
,, |
La şaizeci şi doi de ani de la creare, Israelul încă luptă pentru supravieţuire. Pedepsit cu bombe care plouă din Nord şi din Sud, ameninţat cu distrugerea de un Iran care ţinteşte să achiziţioneze arme nucleare şi înghesuit de prieteni şi de duşmani, Israelul se pare că nu a avut nici un moment de pace.
E de înţeles că timp de ani de zile, atenţia Vestului a fost concentrată pe procesul de pace dintre israelieni şi palestinieni. Însă dacă acum Israelul este în pericol şi toată regiunea alunecă către un îngrijorător viitor problematic, aceasta nu se datorează lipsei de înţelegere între părţi cu privire la modul de rezolvare a conflictului. Parametrii oricărui acord de pace sunt clari, oricât de greu ar părea pentru ambele părţi să facă ultima sforţare pentru o înţelegere.
Adevăratele ameninţări la stabilitatea regională trebuie găsite în creşterea radicalismului islamic care vede în distrugerea Israelului o împlinire a destinului său religios şi, totodată, în Iran, cu ambiţia sa pentru hegemonie regională. Ambele fenomene sunt ameninţări care afectează nu numai Israelul, dar şi Vestul în mod extins şi lumea în general.
Miezul problemei se află în maniera ambiguă şi uneori eronată în care prea multe ţări reacţionează acum la situaţie. Este uşor să blamezi Israelul pentru toate problemele din Orientul Mijlociu. Unii chiar acţionează şi vorbesc ca şi cum o nouă înţelegere cu lumea musulmană ar putea fi atinsă dacă am fi pregătiţi să jertfim statul evreu pe altar. Aceasta ar fi o nebunie.
Israelul este linia noastră de apărare într-o regiune turbulentă care în mod constant riscă să cadă în haos, o regiune vitală pentru securitatea energetică datorită supradependenţei noastre de petrolul din Orientul Mijlociu, o regiune care este linia frontului în lupta cu extremismul. Dacă se duce Isralul, ne ducem toţi. A apăra dreptul Israelului de a exista în pace, înăuntrul unor graniţe sigure, cere un grad de claritate morală şi strategică care prea adesea pare să fi dispărut din Europa. Statele Unite dau semne îngrijorătoare că se îndreaptă în aceiaşi direcţie.
Occidentul trece printr-o perioadă se confuzie cu privire la forma viitorului lumii. În mare parte, această confuzie este cauzată de un fel de îndoială masochistă asupra identităţii noastre, de domnia corectitudinii politice, de un multiculturalism care ne îngenunchează în faţa altora, şi de un secularim care - ironia ironiilor! - ne orbeşte chiar atunci când suntem confruntaţi cu jihadişti care promovează cea mai fanatică întrupare a credinţei lor. A lasă Israelul în voia soartei, acum mai mult decât oricând, ne-ar servi numai ca să ne arate ce adânc ne-am scufundat şi cât de inexorabil apare acum declinul nostru.
| ,, |
Israelul este o parte fundamentală a Occidentului. Occidentul este ceea ce este datorită rădăcinilor sale iudeo-creştine. Dacă elementul evreiesc al acestor rădăcini este răsturnat şi este pierdut Israelul, atunci suntem şi noi pierduţi.
|
Aşa ceva nu poate fi pemis. Motivat de nevoia de a se reconstrui valorile occidentale, exprimând profunda îngrojorare pentru valul de agresiune împotriva Israelului, şi conştient fiind de faptul că slăbirea Israelului este slăbirea noastră, am hotărât să promovez o nouă iniţiativă numită Prietenii Israelului, cu ajutorul unor persoanlităţi proeminente, printre care David Trimble, Andrew Roberts, John Bolton, Alejandro Toledo (fostul preşedinte al Peru), Marcello Pera (filosof şi fost preşedinte al Senatului Italian), Fiamma Nirenstein (politician şi scriitor italian), expertul financiar Robert Agostinelli şi intelectualul catolic George Weigel.
Nu este în intenţia noastră să apărăm o anumită politică a unui anumit guvern al Israelului. Sprijinitorii acestei iniţiative sunt convinşi că vor fi uneori în dezacord cu hotărârile luate la Ierusalim. Suntem democraţi şi credem în diversitate.
Cu toate acestea, ceea ce ne uneşte este refuzul concesiilor în ce priveşte dreptul Israelului de a exista şi de a se apăra. Nu este numai o gravă greşeală morală, ci şi o gravă eroare strategică de primă mărime ca ţările vestice să se aşeze de partea celor care pun în discuţie legitimitatea Israelului, să se joace pe la organisemele internaţionale cu chestiunile vitale ale securităţii Israelului, să fie împăciuitori cu cei care se opun valorilor Occidentului în loc să se ridice în mod viguros în apărarea acestora.
Israelul este o parte fundamentală a Occidentului. Occidentul este ceea ce este datorită rădăcinilor sale iudeo-creştine. Dacă elementul evreiesc al acestor rădăcini este răsturnat şi este pierdut Israelul, atunci suntem şi noi pierduţi. Ne place sau nu, sorţile noastre sunt împletite în mod inextricabil.
José María Aznar a fost prim ministru al Spaniei între 1996 şi 2004.
José María Aznar: If Israel goes down, we all go down
(Traducere Florina B.)