.jpg)
Tribunalul Federal al Germaniei a dat o decizie istorica într-un caz de eutanazie. Erika K., o pacienta de 70 de ani aflata în coma, a fost ucisa de fiica acesteia prin taierea tubului de alimentare. Fiica actionase astfel la sfatul avocatului. Fapta sa a fost achitata, dar avocatul Wolfgang Putz a fost condamnat într-o prima instanta la 9 luni închisoare cu suspendare. Tribunalul Federal al Germaniei a hotarât sa anuleze condamnarea lui Putz, pe motivul ca Erika K îsi daduse consimtamântul ca sa fie omorâta.
Situatia e cu atât mai sinistra cu cât Germania nazista a fost prima tara care a legiferat eutanazia.
►►Vincentiu Cernea, Anca Cernea
Precedentul creat de Tribunalul Federal înseamna ca, desi eutanazia sub orice forma este înca interzisa în Germania, practic, legea nu se mai aplica. Lucrurile s-au petrecut exact asa în Olanda, cu mult înainte de adoptarea unei legi care a permis eutanazia. Desi teoretic decizia tribunalului se refera la un caz în care pacienta îsi exprimase în prealabil dorinta de a muri, experienta din Olanda si Belgia arata ca eutanazia se practica fara probleme si asupra pacientilor care nu o doresc.
Pe scurt, chiar fara ca eutanazia sa fie permisa si reglementata legal prin decizia dezbatuta si votata de un parlament ales democratic, judecatorii progresisti deschid usa din dos pentru aceasta practica.
Prin urmare, cetatenii batrâni sau bolnavi aflati la voia unui anturaj care-i considera numai buni pentru eutanazie nu se mai bucura de garantii legale in privinta apararii vietii lor.
Situatia e cu atât mai sinistra cu cât Germania nazista a fost prima tara care a legiferat eutanazia (alaturi puteti vedea un poster de propaganda nazista care afirma ca o persoana bolnava genetic costa statul 50.000 DM pâna la vârsta de 60 de ani, bani platiti de germanii sanatosi).
In 1920 a aparut publicatia lui Karl Binding si Alfred Hoche, „Die Freigabe der Vernichtung lebensunwerten Leben” - “Permisiunea de a pune capat vietii fara valoare”, care argumenta ca fiind o practica umanitara si compasiva “a ajuta sa moara” pe cei care cer aceasta.
In anii 30, s-a început practicarea eutanaziei pe copiii handicapati mintal si nou-nascuti “cu defecte”. Curând dupa aceea, s-a introdus programul “mortii usoare” pentru adultii bolnavi incurabili si handicapati psihic. In acea etapa, motivele introducerii eutanaziei nu erau legate de rasism sau antisemitism. Evreii nu meritau “binefacerile” eutanaziei. Se pare ca în prima perioada a aplicarii eutanaziei asistate medical in Germania, au fost omorati cel putin 6 mii de copii. In anul 1939, de sustinerea si introducerea eutanaziei s-a ocupat grupa T4.
In programele T4 s-au folosit la început injectii de morfina, scopolamina si cianura, iar mai târziu – gazarea. Asupra scalei folosirii eutanaziei poate sta marturie gazarea într-una din principalele institutii ale T4 în decurs de 8 luni (anul 1941) a peste 10.000 de germani bolnavi psihic. Gazarea avea loc într-o baie cu banci, unde se introducea gaz din exterior prin micile orificii ale dusurilor. Este greu sa nu ne vina în minte asocierea acestui mod de a ucide bolnavi, cu exterminarea în celulele de gazare ale lagarelor de concentrare, a mii de oameni, de data aceasta nu bolnavi, ci sanatosi, doar incomozi or considerati o rasa inferioara. Se estimeaza ca numarul de persoane ucise ca rezultat al “mortii milostive” s-ar putea ridica la 400 de mii, fara a socoti victimele din lagarele de concentrare, unde s-au realizat in continuare aceste “programe” într-un fel mai putin “milostiv” si la scara mult mai mare.
Aceasta mostenire istorica sinistra împiedicase pâna acum Germania sa legifereze eutanazia. In ultimele decenii, Germania devenise un refugiu pentru un numar crescand de batrâni olandezi care se temeau de eutanazia ce li se poate aplica, cu sau fara consimtamant (cf rapoartelor Remmelink), in tara lor. De curând si Belgia a legiferat eutanazia.