Text integral pe blogul lui Traian Ungureanu, Totul in scris
Mai mulţi europarlamentari liberali, îndrumaţi şi luminaţi, pe fîşia românească, de Renate Weber, au adresat Comisiei Europene o aşa numită "întrebare orală"(interpelare) pe tema libertăţii presei în mai multe state membre UE. Interpelarea cere Comisiei să treacă la acţiune în apăraea libertăţii ameninţate a presei şi enumeră mai multe cazuri care ar justifica intervenţia. La capitolul România, Renate Weber contribuie cu propria doză de alarmism şi denunţă menţionarea campaniilor media "la comandă" în Strategua Naţională de Apărare.
Prima întrebare pe care Renate Weber trebuia să şi-o pună e nespus de simplă: există sau nu, în România, "campanii media la comandă"? Renate Weber a trecut peste această întrebare, dintr-un motiv foarte clar. Răspunsul nu e convenabil. Da, campaniile media la comandă există şi, mai mult, sînt motorul principal al unei presei care funcţionează, de fapt, ca partid mediatic.
Renate Weber e datoare cu cîteva informaţii pe care Comisia Europeană le-ar aprecia în mod deosebit. Mai întîi, spre buna informare a Comisei, presa românească trebuie prezentată în resorturile ei principale. Astfel, structura de proprietate a "trusturilor media" e totuna cu achiziţiile dlor. Vîntu, Voiculescu, Patriciu. Ideea după care trusturi media şi ziarişti plătiţi de proprietari privaţi reprezintă în mod necesar interesele sectorului privat şi ale societăţii e, în România, ridicolă. Marii proprietari de trusturi nu sînt oameni de afaceri privaţi ci o elită parazitară care depinde de contracte sau scutiri acordate de stat şi are, prin urmare, o nevoie vitală de decizie politice favorabile. Aşadar, pentru mai multă precizie, prima ocupaţie a trusturilor de presă e promovarea intereselor anti-comunitare şi, adesea, anti-naţionale ale unui număr restrîns de domni, pe care Renate Weber i-ar putea recomanda căduros şi pe nume Comisiei. Iar prima ocupaţie a jurnalişilor ameninţaţi de spectrul dictaturii e prostituţia coafată retoric de ONG-uri şi liberali la dispoziţia cariatidelor capitaliste Vîntu, Patriciu, Voiculescu.
foto: hultanul.bospot.com
Am avut onoarea de a lucra alături de ziarişti foarte corecţi şi i-am văzut plecînd, resemnaţi, unul după altul sau ejectaţi în bloc. Am avut oroarea să asist la scene de gangsterism absolut, cu telefoane care ordonau unor mari staruri independente de presă să susţină sau să înjure, după nevoi. Cunosc structura de salarii a trusturilor şi Renate Weber ar face un serviciu democraţiei mediatice pentru care se bate, dezvăluinfd cifrele. De altfel, cred că ziariştii ar trbui obligaţi prin lege să îşi declare veniturile. Argumentul după care ziariştii din trusturile "private" nu pot fi obligaţi la aşa ceva, pentru că nu sînt plătiţi din bani publici e abject. Mai întîi, pentru că ziariştii "privaţi" se ocupă de chestiuni publice, educă opinia publică şi au autoritate morală publică. Apoi, pentru că banii care îngraşă salarii de la 10000 de euro în sus, sînt bani furaţi de patronii privaţi din fonduri sau alte surse de venit publice.(...)
Un grupuscul anonim sau ignorat de ziarişti continuă să lucreze onest şi tot mai izolat în România. Aşa ceva e posibil, însă, numai în condiţii de mare presiune şi sub ameninţarea sărăciei. Marile trusturi care se tem de persecuţia dictatorială a statului nu admit asemenea ziarişti şi au făcut tot ce trebuia pentru a elimina supravieţuitorii. Cei ce au în continuare ambiţia şi probitatea cerute de profesia de jurnalist sînt anonimizaţi sistematic. Munca lor se desfăşoaă "sub capac", în organe media sărace sau ecranate de marele spectacol al trusturilor. Cei mai mulţi strigă în van, au un public de nişă, se zbat în cotloane de internet sau se irosesc în presa de provinice.
Presa românească e cea mai mare pierdere a democraţiei cîştigate de România. Nu e nimic mai trist şi mai descurajator pentru viitor decît spectacolul sordid al acestei instituţii simulate care corupe în masă tineri şi livrează latifundii, vile, elicoptere, avioane, conturi, chiolhanuri şi limuzine pentru impostori selecţionaţi în baza unui concurs dinamic de înjosire. Asta e presa din România şi, într-adevăr, Renate Weber ar trebui să aducă la cunoştinţa Comisiei Europene situaţia presei din România. Presa românească nu e ameninţată de statul condus de Preşedintele Băsescu. Nici un ziar şi nici un ziarist n-au avut de suferit, n-au avut de pierdut sau n-au dispărut, prigoniţi de un Guvern şi de un Preşedinte insultaţi în regim 24/7. Presa nu e amenţată sau nu mai e ameninţată. Răul a fost deja făcut. Dinăuntru. Pînă la desfigurare.