.jpg)
În anii preşedinţiei Bush, când lupta împotriva terorii islamice era încă relativ nouă, marile ziare şi alte mass media se întreceau în publicarea şi difuzarea unor importante secrete de război. New York Times împroşca pe prima pagină secretul supravegherii fără mandat a telefoanelor unor terorişti. Împreună cu alte ziare, publica pe pagini A1 secretul „locurilor negre” din afară, inclusiv numele ţărilor care ne ajutau la detenţia teroriştilor. Au publicat detalii asupra tehnicilor de anchetă folosite pentru a se obţine informaţii ce puteau salva vieţi de la terorişti importanţi ai Al Qaeda, precum Khalid Sheikh Mohammed. USA Today a publicat o piesă memorabilă ce detalia caracteristicile programului SWIFT pentru urmărirea finanţării teroriştilor.
Când au fost date aceste informaţii, majoritatea americanilor au fost indignaţi de lipsa de responsabilitate jurnalistică. Cum îndrăzneşte această presă de stânga să publice secrete care foarte probabil vor ajuta duşmanii noştri cu informaţii de mare valoare şi vor pune în pericol vieţi americane? Americanii normali erau şocaţi.
Dar ţăcăniţii de stânga nu sunt normali. Erau atât de roşi de Sindromul perturbării mentale Bush încât se împotriveau în mod automat la orice făcea şi erau gata să pună ţara în pericol pentru ca să îi facă rău. Securitatea naţională era la sfârşitul listei de priorităţi. Administraţia de la Casa Albă a solicitat insistent să nu se publice aceste secrete de stat pentru a nu se facilita activităţile de informaţie a duşmanului. Presa l-a trimis pe Bush la plimbare. Atunci stânga făcea galerie pentru Times şi alţii. Îşi făceau numai datoria patriotică, înţelegeţi..., informau publicul cât de diabolică e administraţia Bush.
Sigur, ar fi fost datoria lor profesională şi patriotică să informeze publicul cât de diabolic este INAMICUL REAL. Dar divaghez...
Acum NY Times, Guardian, şi Der Spiegel au publicat simultan bucăţi din cele 91.000 de documente secrete despre războiul din Afganistan care au fost luate de la WikiLeaks. Pretind că decizia asupra publicării i-a chinuit, ceea ce este, desigur, un non-sens. Aceste ziare sunt aripa dură a stângii. Da, au vrut să-l lovească pe Bush când au publicat secretele înainte. Dar mai presus de toate, sunt împotriva războiului. Nu îi interesează de fapt cine îl poartă; pentru ei războiul e război şi SUA greşeşte dacă se află în orice război. Astfel că au publicat documentele, şi este fascinant să priveşti aceiaşi stângă, care dădea din cap aprobator când se lovea în efortul de război al lui Bush, cum este indignată azi. „Iresponsabil” a spus Consilierul pentru securitatea naţională Jim Jones ieri. Şoapte despre „trădare” se aud între suporterii lui Obama. Toată ironia ar fi comică dacă nu ar fi vorba de viaţa şi moartea unei naţiuni.
Mai e ceva la care trebuie să ne gândim: documentele scurse sunt din 2004 până în decembrie anul trecut., când a fost luată decizia lui Obama asupra ofensivei. Nu s-a scurs nimic despre perioada ulterioară. Convenabil, nu-i aşa? Efortul de ofensivă al lui Obama este protejat, în timp ce stânga tot poate să-l toace pe Bush pentru anii precedenţi.
Un ultim punct: documentele arată cât de cvasi-imposibil este efortul de luptă, cu serviciul de securitate internă al Pakistanului, ISI, care ajută pe şest insurgenţa afgană, în timp ce Pakistanul ia camioane de bani de la SUA ca ajutoare. Să dăm drumul gândurilor noastre conspiraţioniste. Dacă scurgerea de informaţii era menită să îl AJUTE pe Obama? Dacă era menită să îl ajute să plece din Afganistan? Povestea cu documentele îi dă pretextul perfect să se retragă conform calendarului lui iniţial. De câte ori vedem o istorie ca aceasta, trebuie să căutăm mai adânc şi să ne întrebăm: cui foloseşte?
Cine NU profită cu siguranţă? L-a întrebat cineva pe generalul David Petraeus ce mai face?
Monica Crowley colaborează la programe de radio din SUA şi este un autor de succes şi o personalitate de televiziune. A lucrat ca asistent pentru politică externă a preşedintelui Richard Nixon şi are un doctorat în relaţii internaţionale.